Lenovo ThinkCentre M50 (Romanian) Quick reference guide - Page 60

Speciale, Economice, UrmĂtorii, Termeni, Valabili, Pentru, Toate, ŢĂrile

Page 60 highlights

FILIPINE Limitarea răspunderii: Se înlocuieşte articolul 3 din paragraful cinci cu: DAUNE SPECIALE (NOMINALE SAU TIPICE), MORALE, ACCIDENTALE SAU DAUNE INDIRECTE PENTRU ORICE PAGUBĂ DE NATURĂ ECONOMICĂ PROVOCATĂ DE ACESTEA; SAU Arbitrare: Se adaugă următoarele sub acest tiltu: Disputele create de această Declaraţie de garanţie limitată, sau legate de ea, vor fi rezolvate prin arbitraj în Metro Manila, în concordanţă cu legile în vigoare din Filipine. Rezultatul arbitrării va fi final şi obligatoriu pentru părţi, fiind consemnat în scris şi utilizat ca fapt şi concluzie a legii. Numărul de arbitri va fi de trei, fiecare parte în cauză având dreptul de a numi un arbitru. Cei doi arbitri desemnaţi de către părţi vor numi un al treilea arbitru, care va prezida lucrările. Dacă postul preşedintelui devine vacant, va fi ocupat de către preşedintele Philippine Dispute Resolution Center, Inc. Alte locuri libere vor fi ocupate de partea care trebuie să le numească. Procedurile vor continua de la stadiul în care au apărut locurile libere. Dacă una din părţi refuză sau nu numeşte un arbitru în 30 de zile de la data la care a fost numit arbitrul celeilalte părţi, primul arbitru numit va fi singurul arbitru, dacă acest arbitru a fost numit în mod valid şi corespunzător. Toate procedurile vor fi, inclusiv toate documentele prezentate în astfel de propceduri, în limba engleză. Versiunea în limba engleză a acestei Declaraţii de garanţie limitată are prioritate faţă de orice versiune în altă limbă. SINGAPORE Limitarea răspunderii: Se şterg cuvintele ″SPECIALE″ şi ″ECONOMICE″ din articolul 3 al paragrafului cinc. EUROPA, ORIENTUL MIJLOCIU, AFRICA (EMEA) URMĂTORII TERMENI SUNT VALABILI PENTRU TOATE ŢĂRILE EMEA: Termenii acestei Declaraţii de garanţie limitată sunt valabili pentru Maşini cumpărate de la IBM sau de la un distribuitor IBM. Cum se obţine service-ul în garanţie: Dacă achiziţionaţi o Maşină în Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Islanda, Irlanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Monaco, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania, San Marino, Suedia, Elveţia, Marea Britanie sau Vatican, puteţi obţine service în garanţie pentru Maşina respectivă în oricare dintre aceste ţări, de la (1) un reseller IBM autorizat să efectueze service în garanţie sau (2) de la IBM, cu condiţia ca Maşina să fi fost anunţată şi făcută disponibilă de către IBM în ţara în care doriţi să obţineţi service-ul. Dacă achiziţionaţi o Maşină PC în Albania, Armenia, Bielorusia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Georgia, Ungaria, Kazahstan, Kârghistan, Republica Federală Iugoslavia, Fosta Republică Iugoslavă Macedonia, Moldova, Polonia, România, Rusia, Republica Slovacă, Slovenia sau Ucraina, puteţi obţine service în garanţie pentru Maşina respectivă în oricare dintre aceste ţări, de la (1) un reseller IBM autorizat să efectueze service în garanţie sau (2) de la IBM. 42 Referinţe rapide

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • 18
  • 19
  • 20
  • 21
  • 22
  • 23
  • 24
  • 25
  • 26
  • 27
  • 28
  • 29
  • 30
  • 31
  • 32
  • 33
  • 34
  • 35
  • 36
  • 37
  • 38
  • 39
  • 40
  • 41
  • 42
  • 43
  • 44
  • 45
  • 46
  • 47
  • 48
  • 49
  • 50
  • 51
  • 52
  • 53
  • 54
  • 55
  • 56
  • 57
  • 58
  • 59
  • 60
  • 61
  • 62
  • 63
  • 64
  • 65
  • 66
  • 67
  • 68
  • 69
  • 70
  • 71
  • 72
  • 73
  • 74
  • 75
  • 76
  • 77
  • 78
  • 79
  • 80
  • 81
  • 82
  • 83
  • 84
  • 85
  • 86
  • 87
  • 88

FILIPINE
Limitarea
răspunderii:
Se
înlocuieşte
articolul
3
din
paragraful
cinci
cu:
DAUNE
SPECIALE
(NOMINALE
SAU
TIPICE),
MORALE,
ACCIDENTALE
SAU
DAUNE
INDIRECTE
PENTRU
ORICE
PAGUBĂ
DE
NATURĂ
ECONOMICĂ
PROVOCATĂ
DE
ACESTEA;
SAU
Arbitrare:
Se
adaugă
următoarele
sub
acest
tiltu:
Disputele
create
de
această
Declaraţie
de
garanţie
limitată,
sau
legate
de
ea,
vor
fi
rezolvate
prin
arbitraj
în
Metro
Manila,
în
concordanţă
cu
legile
în
vigoare
din
Filipine.
Rezultatul
arbitrării
va
fi
final
şi
obligatoriu
pentru
părţi,
fiind
consemnat
în
scris
şi
utilizat
ca
fapt
şi
concluzie
a
legii.
Numărul
de
arbitri
va
fi
de
trei,
fiecare
parte
în
cauză
având
dreptul
de
a
numi
un
arbitru.
Cei
doi
arbitri
desemnaţi
de
către
părţi
vor
numi
un
al
treilea
arbitru,
care
va
prezida
lucrările.
Dacă
postul
preşedintelui
devine
vacant,
va
fi
ocupat
de
către
preşedintele
Philippine
Dispute
Resolution
Center,
Inc.
Alte
locuri
libere
vor
fi
ocupate
de
partea
care
trebuie
le
numească.
Procedurile
vor
continua
de
la
stadiul
în
care
au
apărut
locurile
libere.
Dacă
una
din
părţi
refuză
sau
nu
numeşte
un
arbitru
în
30
de
zile
de
la
data
la
care
a
fost
numit
arbitrul
celeilalte
părţi,
primul
arbitru
numit
va
fi
singurul
arbitru,
dacă
acest
arbitru
a
fost
numit
în
mod
valid
şi
corespunzător.
Toate
procedurile
vor
fi,
inclusiv
toate
documentele
prezentate
în
astfel
de
propceduri,
în
limba
engleză.
Versiunea
în
limba
engleză
a
acestei
Declaraţii
de
garanţie
limitată
are
prioritate
faţă
de
orice
versiune
în
altă
limbă.
SINGAPORE
Limitarea
răspunderii:
Se
şterg
cuvintele
SPECIALE
şi
ECONOMICE
din
articolul
3
al
paragrafului
cinc.
EUROPA,
ORIENTUL
MIJLOCIU,
AFRICA
(EMEA)
URMĂTORII
TERMENI
SUNT
VALABILI
PENTRU
TOATE
ŢĂRILE
EMEA:
Termenii
acestei
Declaraţii
de
garanţie
limitată
sunt
valabili
pentru
Maşini
cumpărate
de
la
IBM
sau
de
la
un
distribuitor
IBM.
Cum
se
obţine
service-ul
în
garanţie:
Dacă
achiziţionaţi
o
Maşină
în
Austria,
Belgia,
Cipru,
Danemarca,
Estonia,
Finlanda,
Franţa,
Germania,
Grecia,
Islanda,
Irlanda,
Italia,
Letonia,
Liechtenstein,
Lituania,
Luxemburg,
Monaco,
Olanda,
Norvegia,
Portugalia,
Spania,
San
Marino,
Suedia,
Elveţia,
Marea
Britanie
sau
Vatican,
puteţi
obţine
service
în
garanţie
pentru
Maşina
respectivă
în
oricare
dintre
aceste
ţări,
de
la
(1)
un
reseller
IBM
autorizat
efectueze
service
în
garanţie
sau
(2)
de
la
IBM,
cu
condiţia
ca
Maşina
fi
fost
anunţată
şi
făcută
disponibilă
de
către
IBM
în
ţara
în
care
doriţi
obţineţi
service-ul.
Dacă
achiziţionaţi
o
Maşină
PC
în
Albania,
Armenia,
Bielorusia,
Bosnia
şi
Herţegovina,
Bulgaria,
Croaţia,
Republica
Cehă,
Georgia,
Ungaria,
Kazahstan,
Kârghistan,
Republica
Federală
Iugoslavia,
Fosta
Republică
Iugoslavă
Macedonia,
Moldova,
Polonia,
România,
Rusia,
Republica
Slovacă,
Slovenia
sau
Ucraina,
puteţi
obţine
service
în
garanţie
pentru
Maşina
respectivă
în
oricare
dintre
aceste
ţări,
de
la
(1)
un
reseller
IBM
autorizat
efectueze
service
în
garanţie
sau
(2)
de
la
IBM.
42
Referinţe
rapide